VREI SĂ CÂŞTIGI?

Descoperă cine sunt, ce am realizat până acum, şi de ce consider că te pot antrena pentru o cursă cu adevărat excepţională

Misiune

Echipez companii şi antreprenori cu cele mai moderne tehnici şi instrumente de marketing

Eşti într-o cursă contra cronometru. Nu este o probă de viteză. Din contră. Eşti într-o cursă de anduranţă, în care regulile se schimbă pe parcursul jocului. Ce ştii despre competitorii tăi? Cât de antrenată este echipa comercială? Ce strategie ai? Cât de bine eşti echipat?

Ofer o perspectivă unică. Pentru că analizez multe detalii care de obicei sunt ignorate. Sunt exact acele detalii care îţi pot oferi o perspectivă proaspată despre contextul şi dinamica pieţei, despre cum poţi reduce o serie de costuri, despre cum poţi atrage mai uşor venituri, sau cum poţi crea puncte unice de interacţiune cu fiecare client, într-un mod profitabil.
Într-un mediu puternic concurenţial, trebuie să fii diferit.
Te antrenez pentru o evoluţie accelerată a afacerii.

Îți dorești un business performant?

Principii

Toate proiectele în care mă implic se bazează pe trei principii simple

Energie

Accept cele mai dificile provocări, în proiecte care presupun crearea percepţiei de unicitate la nivel global. Nimic nu mă energizează mai mult decat satisfacţia unor rezultate excepţionale.

Integritate

O promisiune este mai puternică decât un angajament ferm. Asumarea obiectivelor şi respectarea tuturor termenelor dezvoltă încrederea atât de necesară unei relaţii de durată.

PERFORMANŢĂ

Nu este nimic mai important decât depăşirea aşteptărilor fiecărui client în parte. Singurul lucru care contează este impactul muncii pe care o depun în creşterea performanţei clienţilor mei.

Despre mine

Uneori, să faci lucrurile să meargă ai nevoie doar să întâlneşti omul potrivit în momentul potrivit

– Daniel, am dezvoltat un antivirus să ne protejăm reţeaua internă. Dar sunt multe firme neprotejate. Hai să încercăm să-l vindem îmi spune Florin Talpeş în timp ce îmi arată o dischetă şi îmi prezentă doi dezvoltatori, Dan Topală şi Şerban Mendelsohn. “ – Cât ar trebui să vindem? “ – Dacă scoatem 1000 de dolari anul ăsta, ne mai acoperim din costuri.

Aşa a început una dintre cele mai frumoase poveşti de success din ITul românesc. O poveste nebună, cu multe suişuri şi coborâşuri, într-o perioadă post-comunism în care nu existau programe MBA, multinaţionalele nu pătrunseseră în România, iar de sistem investiţional local nu se punea problema. O perioadă în care colaterale de marketing însemnau fluturaşi realizaţi în word, printaţi pe A4 şi tăiaţi cu cutterul. O perioadă în care notam telefoanele de pe maşinile colantate, sunam să obţin o prezentare, îmbulzeam 2-3 produse într-o plasă şi luam metroul. O perioadă în care am lucrat practic pe orice rol posibil şi, când nu mai făceam faţă, recrutam un ajutor, agream ce are de făcut, apoi îl ajutam să îşi formeze şi să conducă o echipă când nu mai făcea la rândul lui faţă.

Două motto-uri au format cultura Bitdefender: “Toţi pentru unul, unul pentru toţi” şi “Learn it by doing”. Dă cu capul în perete, învăţă din greşeli, documentează şi rafinează până la perfecţiune. Aşa s-au format echipe de suport, testare, design, UX, digital, marcom, cercetare de piaţă, competitive intell, product marketing, business development, channel, integrări tehnologice. Pentru că baza de clienţi şi complexitatea business-ului au crescut rapid, structura s-a diversificat cu roluri de infrastructură IT, resurse umane, legal, achiziţii. Apoi, deschiderea de subsidiare a presupus formarea de procese, instrumente colaborative, management prin obiective.

Primii 10 ani au fost un roller coaster, cu o creştere organică puternică, triplare anuală a cifrei de afaceri la o profitabilitate de peste 30%, venituri anuale per angajat de peste €100k. Primii 10 ani au însemnat lansarea de operaţiuni prin distribuitori şi un ecosistem complex de parteneri în peste 100 de ţări, cu o structură internă ajunsă la 250 de oameni, din care un sfert lucrau în subsidiarele din Spania, Germania, USA şi UK. O creştere recunoscută de IDC US ca fiind cea mai rapidă din industria de securitate informatică, unul dintre cele mai dinamice sectoare din industria IT globală.

Cei 10 ani în care am dezvoltat operaţiunile Bitdefender şi am condus structura globală din rol de director al Diviziei de Securitate a Datelor – una dintre cele patru divizii Softwin, cea care a dat naștere brandului Bitdefender – au însemnat, înainte de toate, o lecţie de viaţă. O lecţie care mi-a definit misiunea personală: să ajut antreprenori locali şi firme la început de drum, sau companii care doresc o accelerare a veniturilor, să-şi pună la punct strategia şi operaţiunile într-un mod matur, profesional.

Astăzi, efervescenţa startupurilor locale este alimentată de un sistem investiţional în plină dezvoltare. Mă bucur că am avut şansa să lucrez pentru nume importante din IT-ul local, în momente de început. Am avut şansa pregătirii multor companii pentru exit sau atragere de noi investiţii. Dacă eşti într-o astfel de poveste, mi-ar făcea plăcere să ne cunoaştem şi să povestim. Sunt doar la un apel distanţă.

Daniel Ionescu

Clienți

Evoluţia şi recomandările clienţilor cu care am colaborat mă onorează

Plant an App
Consiergo
Certinvest
SmarTree
Fair Value
Class IT Outsourcing